Get Adobe Flash player

Cuvantul finantatorului: Fundatia pentru Copii Pestalozzi, Elvetia

Pestalozzi

Fundatia Pestalozzi reprezinta cel mai important partener român al Stiftung Kinderdorf Pestalozzi (Fundatia Satul de Copiii Pestalozzi), organizatie elvetiana, care deruleaza activitati în sprijinul copiilor si tinerilor dezavantajati social din diferite zone ale lumii. Daca începuturile colaborarii noastre cu Fundatia Pestalozzi s-au axat în principal pe ajutorul direct acordat celor care aveau o atât de acuta nevoie de el la începuturile anilor `90, în decursul timpului, Fundatia Pestalozzi, s-a dezvoltat permanent, atât în ceea ce priveste tipul de programe derulate, cât si din punct de vedere organizatoric. Beneficiind de o cunoastere profunda a necesitatilor sistemului de ocrotire a copilului din România, cunoastere acumulata, atât ca urmare a activitatilor directe, cât si a diferitelor perfectionari profesionale de prestigiu european la care au participat, programele derulate de Fundatia Pestalozzi si-au dovedit permanent adecvarea, atât la prezent, cât si la viitor, fiind constant cu un pas înaintea diferitelor strategii nationale sau europene.

O posibila explicatie a eficacitatii Fundatiei Pestalozzi ar putea fi îmbinarea fericita între cele doua tipuri de activitati si anume, asistenta si îndrumarea directa acordata copiilor si tinerilor dezavantajati social, precum si formarea personalului care sa aplice principii noi în cadrul sistemului de ocrotire al copilului, formare inclusiv de nivel universitar. Ambele directii de actiune sunt coordonate si sustinute de catre un departament administrativ care, în ciuda dimensiunii reduse, a reusit în ultimii ani sa profesionalizeze si sa dezvolte organizatia într-un ritm accelerat. Toate acestea nu ar fi nimic fara devotamentul atât de necesar într-un domeniu care provoaca o paleta extrem de larga de reactii: de la compasiune strict individuala, pâna la actiuni politice de nivel european.

Roland Brunner, Director Programe Europa de Sud Est,

Alexandru Teodorescu, Coordonator Local pentru România

 

Cuvântul cofinantatorului: Ambasadorul Elvetiei

Impresii despre Fundatia Pestalozzi – România

“În ultimii 15 ani, situatia copiilor institutionalizati a constituit o preocupare majora, atât a comunitatii internationale, cât si a Guvernului României. În acest context, începând cu anul 1996, Fundatia Pestalozzi Romaâia a realizat proiecte vizând ameliorarea conditiilor copiilor din institutii. Prin aplicarea conceptului sau socio – pedagogic, Fundatia Pestalozzi a devenit o structura solida din punct de vedere profesional, fiind recunoscuta, atât de catre donatorii internationali, cât si de câtre  institutiile române din acest domeniu. Paralel cu dezvoltarea sa profesionala, aceasta fundatie s-a întarit institutional devenind unul dintre partenerii valorosi ai Directiei Elvetiene de Dezvoltare si Cooperare. Activitatea pe care Fundatia Pestalozzi a desfasurat-o în ultimii ani face ca proiectele acesteia sa fie puncte de referinta ale cooperarii româno-elvetiene.”